39.Utopia

M-am hotarat...lumea in care vreau sa traiesc exista!

Da, poate ca nu e total functionala...Cu siguranta e doar la inceput, cu siguranta are de infruntat raceala si neincrederea...

Ma  gandesc ca poate e ca la o schimbare de oranduire...ca atunci cand iobagii au fost eliberati...Probabil ca nimeni nu stia prea clar cum va arata viitorul. Probabil ca se discuta aprins, si toata lumea era de acord ca asa nu se mai poate...toti stiau problemele si ce nu mai vroiau sa traiasca...Solutiile nu erau definite, nici o garantie, nici o siguranta. Si totusi, unii credau ca se poate...unii erau mai aprinsi in dezbateri, altii mai greu de convins, altii mai reticenti, mai speriati, asteptand sa vada cum se aleg apele... Nu cred ca le-a fost usor. Sa iti asumi responsabilitatea nu este niciodata o decizie usoara, poate doar in teorie.

Asa si noi, acum...am vrea sa se schimbe multe in jurul nostru. Si totusi, continuam sa facem lucurile la fel. De parca asteptam sa se anunte la Jurnal ca lumea s-a schimbat si ca putem rasufla usurati...lapte si miere pe toate strazile! Si sa iesim la promenada, sa ne plimbam in parcuri nesfarsite, sa mancam doar mancare sanatoasa, sa ne petrecem timpul facand doar ce ne place, sa nu avem nici cea mai mica grija...Sistemele sa functioneze impecabil, sa nu platim taxe, sa avem totul asigurat eventual...case incapatoare, incalzite, mancare hranitoare si din belsug, haine de calitate, strazi curate si linistite, transport curat, silentios, la timp si eventual gratis, sa fim tineri si sanatosi, copii sa fie educati impecabil, sa stie tot ce le e folositor si sa exceleze de la 3 ani...Oamenii sa se inteleaga intre ei, sa nu fie nici pic de invidie, frica, conflict, gelozie, ura, nedreptate...o vacanta nesfarsita, fara hartii, situatii, rate, facturi, impozite, birocatie...

Pare o utopie, nu?

Suntem departe, stiu. Dar nu atat de departe incat sa nu vedem cateva semne...

Eu cred ca o asemenea lume poate exista...

Doar ca trebuie sa o construim. Noi. Nu are cine altcineva. Chiar daca ne va lua cateva generatii, poate sute de ani, propun sa incepem...Pana acum nu cred ca am indraznit sa visam la asa ceva...Cred ca am visat doar cum sa ne aparam mai bine de ceilalti, sau cum sa ii amenintam ca sa nu vina pesta noi, sau ce saledam ca sa ne lase in pace...

Asa ca am putea macar sa incepem sa ne gandim cum am vea sa arate...

Sunt de acord ca desi suna atractiv la prima vedere,  dar e chiar inspaimanatator, pentru unii...Si noi ce mai facem? Noi ce mai lucram? Stau acasa toata ziua?  Cine strange gunoiul? Nu mai sunt sef? Cum mai respecta cineva termenele? O sa se blocheze totul... E ca o pensionare? Devenim casnici? Macar sa lucram 4 zile...Si de unde am avea bani, daca nimeni nu ar munci?

N-am spus ca nu vom face fiecare ceva...Am spus ca am face doar ce ne place...

Ca de exemplu, mie imi face placere sa predau...altcuiva sa gateasca, altcuiva sa faca gradinarit...da, stiu, cineva trebuie vina sa ia gunoiul! Dar poate cineva inventeaza un nou mod de a recicla resturile, fara sa fie nevoie sa le ducem cu camioanele la o groapa de gunoi, caci asa facem de secole...

Bine, poate ca am mers prea departe si ne sperie o astfel de perspectiva...fara munca. Nu stiu daca e doar o legenda, dar se pare ca limba romana nu avea un termen pentru conceptul de munca asa cum il intelegem noi astazi, ci a fost adoptat odata cu trecerea popoarelor migratoare pe aici. Pana atunci nu munceam, ci traiam. Faceam cea ce era firesc sa facem, ceea ce doream, ce intelegeam ca e in firea lucrurilor...Cultivam, ingrijeam, pliveam,...era parte din viata. Traiam. Nu era timp liber si munca, o activitate pe care o faci ca o nevoie, cu o conotatie de truda, si de care te-ai debarasa bucuros.

Pana si trecerea de la iobagie, de la legatul de glie la oameni liberi s-a facut in zeci si chiar sute de ani...

Asa si noi, suntem in curs sa  ne dezlegam de glie, as spune...ne dezlegam de birou, de fabrica, de atelier...

Remote work, sau munca de oriunde e un concept pe care il aplica din ce in ce mai multi oameni, oriunde pe planeta.

Exista deja noi concepte care se folosesc in acest context, cu termeni inventati in ultimi ani: telecommuting, telework, office hoteling, coworking, remote office center, home sourced employee,  jellies, holacracy, distributed work,...Exista deja agentii care se ocupa cu recrutarea de personal in acest mod si poti lucra de oriunde ai fi...

Tehnologia ne-a dat posibilitatea de a ne elibera de glie... Daca vom profita de ocazie sau nu, este doar optiunea noastra.

38-Noua paradigma

Faptul că lumea se schimbă nu mai este o noutate…Am construit –parcă in grabă- o lume care nu ne satisface pe deplin. Uneori, am senzația că omenirea a fost ca un grup de competitori care și-a propus să construiască case… fiecare a clădit câte o casă, cât de mare sau de înaltă a putut, a ocupat teren, a săpat, a tăiat pădure, a luat materiale câte a apucat…totul părea să fie permis, cu gândirea „scopul scuză mijloacele”.

Cu un zâmbet, organizatorii au anunțat si scopul final al competiției: Competitorii caștigă dacă pot să trăiască împreună în satul pe care l-au creat! 

Ce idee...un sat! Competitorii sunt bulversati- ne uităm la lumea pe care am construit-o- si realizăm ca rezultatul nu este deloc un loc în care poți trăi liniștit si cu bucurie.

Constatam  că nu am lăsat loc de grădini, că unele drumuri nu duc nicăieri, că altele se înfundă si că nu pot ajunge unde ar vrea…ca nu toți avem unde să ne creștem hrana, sau apa, că pădurile care sa ne dea oxigen s-au rarit, că nu avem umbră sau am otrăvit apa, că școala este nefolositoare pe alocuri, ca piața nu poate funcționa…

Preocupați de clădit case am uitat să trăim, am uitat să visăm vise mai înalte, am uitat să fim entuziaști, să cântăm si dansăm…Copii sunt un accesoriu, ceva de îndopat cu școală și desene, și  nu o  misiune nobila. Dezbatem idei dar nu acționăm de frică să nu greșim, ne petrecem viețile încercând să ne asigurăm si sa ne protejăm, nu clădim vise ci metereze. 

Am uitat să ne bucurăm de viață, am uitat să fim noi înșine. Am uitat să îi vedem pe ceilalți, să  cunoaștem. Avem câteva criterii: cați bani are, cum arată si daca am un interes sau nu. Ca urmare, opt cutii in care incape toata lumea…ca urmare, lumea noastra se strange, si se transforma in aceeasi zi a cartiței, trăită la nesfarșit.

Da, oamenii de astazi  dansează (de trei ori pe an, la o nunta), cantă (de cinci ori, același „ la multi ani” fără vlagă), desenează (harta străzilor, eventual), sculptează (vrafuri de hârtii pe birou, scriu (contracte si prezentări de produse fara sens plus lista de datorii și de cumpărături de la supermarket).

Ne trimitem copii la scoală, cursuri,  televizor, oriunde, doar sa ne lase in pace…

Ne punem muzica la computer, privim si ascultăm valurile marii sau ciripitul păsărilor tot la computer…

Mergem desculți trei pași în dormitor și nu știm  cum se simte pământul sub picioare, nici măcar parchetul,  căci avem zeci de perechi de pantofi incomozi, dar la modă.

Ne ascundem de soare si de ceilalți în spatele ochelarilor si sub nenumărate haine din ce in ce mai plasticoase…

Nu mai scriem scrisori de dragoste, nu mai citim poezie, daraămite să o compunem…

Ne dăm mesaje în loc să vorbim față in față și avem 500 de prieteni pe care nu i-am recunoaște pe stradă. La ziua noastra sau la înmormantare vin 10 prieteni, căci restul au altă treabă.

Nu mai mergem pe jos, ci in buncăre de metal, bombănindu-ne unii pe alții, evitând să ne atingem, sa vorbim, să ne zâmbim..

Ne este frică de ceilalți, de noi, de ziua de mâine, de tot...

Măcar dacă am face dragoste mai des…dar suntem epuizați de griji…

Nu mai trăim o viață ci ne uităm la filmele vieților altora…

Ne plângem de toate…așa cum fac si eu acum.

Trebuie sa fie posibil un alt mod de viata!

Cumva, trebuie să o luăm de la capat…Să facem ordine, să regândim din altă perspectivă.  Să vedem ce avem valoros, ce pastrăm, în ce lume si cum vrem să trăim, de fapt?

O lume în care toți să avem șansa de a ne realiza visele, o lume în care toți să ne putem bucura de frumusețe, de armonie, de un climat curat si sănătos, de experiențe îmbucurătoare…

Lumea aceasta este perfect posibilă si semnele ei, din ce în ce mai consistente, au început să apară.

Vei vedea acesta lume dacă vei începe să crezi în ea, dar dacă vei începe să trăiești  chiar și prin gesturi mici, câte puțin în fiecare zi, lumea aceasta se va clădi, consolida.

Trebuie să dărămam gardurile înalte care ne separă de ceilalți, de natură, de noi inșine…

Să trecem de la EU la NOI este un pas extrem de greu uneori. Dar poate fi și simplu și extrem de imbucurător.  

Cartea este o călătorie de la un mod de gândire si implicit un mod de trai „normal” la un mod de gândire si de trai corespunzător unui nou nivel de conștiința, mai evoluat.

Noua paradigmă de gândire este o trecere de la EU la NOI. Dar aceast trecere se face – paradoxal- prin valorizarea si punerea în valoare mai mare a fiecăruia.

Nu este o uniformizare și o reducere, nu vom fi toți „identici și egali”, ci „unici și prețioși”. Ca în natură, unde fiecare are rolul său special și se integrează perfect, fără să fie lipsit de ceva ca să iși îndeplinească acel rol. Fiecare este important, dar fiecare în rolul și cu particularitățile sale.

De aceea, este important ceea ce facem fiecare, ce fel de piesă de puzzle suntem. Trebuie să ne găsim și păstram individualitatea, tocmai ca să fim parte dintr-un intreg mai grandios.

Și viața noastră devine mai intensă, mai aproape de esența noastră, cu cât trăim fiecare clipă mai conștient și mai responsabil, mai armonios si mai aproape de ceea ce ne place cu adevarat sa facem.

Să fim noi inșine este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru acest pământ și pentru ceilalți.

Este un nou mod de gândire, diferit de cum am fost noi educați sau de cum – din inerție- funcționăm. Îmi place să spun că omenirea este ca o mașină căreia trebuie să îi schimbăm roțile ca să poată să meargă mai departe. Doar că schimbarea se face din mers.

Integrăm de fapt un nou mod de gândire, zi de zi, pas cu pas. E o alegere conștienta, nu e obligatorie si nici nu va fi adoptata de toată lumea.  Căci de aceea avem liber arbitru, de aceea avem întotdeauna mai multe opțiuni din care suntem liberi să alegem.

Ce putere avem noi, fiecare, de a schimba lumea? Toată. Căci tot ce se produce in lume este produs pentru că cineva il cumpără. Acel cineva suntem noi. Fiecare. Toate sistemele există pentru că le folosim. De la modul în care ne tratăm corpul si planeta, la modul în care facem cumpărăturile, în fiecare zi luăm decizii mici care se transformă în industrii gigantice sau în dezastre ecologice. Nu realizăm, dar fiecare contribuim la defrișarea planetei, zi de zi, in nenumărate feluri.

Avem posibilitatea acum, aici, să facem mai bine. Nu avem nevoie de nimic altceva. Trebuie doar să facem alte alegeri in modul în care ne facem cumpărăturile, in care ne petrecem timpul, în modul în care relaționăm cu ceilalții…

Mai departe, noul mod de gândire se poate aplica la  modul in care obții veniturile, utilizandu-ți talentele și pasiunile sau chiar –dacă iți dorești- să iți schimbi locul de trai, cu unul mai aproape de natura.

E un mod diferit de a lua deciziile, evident. O altă paradigmă de gândire.

Cartea de fața ilustreaza aplicarea în practică a acestui nou mod de gândire. Sunt capitole dedicate diferitelor subiecte cu care ne confruntam zi de zi:

Corp sănătos pe o planetă curata

Resurse pe care le prețuim

O viață bogată in experiențe
Multumesc editurii Eagle care a facut posibila aparitia acesei carti atat de draga sufletului meu. 

O nouă atitudine umana

Un nou mod de a genera venituri

Timpul- investește inteligent si dă valoare

Cum să iei cea mai potrivită decizie

Schimbarea locului de trai

Comunitatea- sădește si clădește pentru viitor

Invitatie la schimbare:

Noua paradigma. 555 de sfaturi pentru tranzitia la un trai sustenabil (eBook) 

http://www.elefant.ro/ebooks/lecturi-motivationale/dezvoltare-personala/noua-paradigma-vvv-de-sfaturi-pentru-tranzitia-la-un-trai-sustenabil-223333.html

37. DISECTIE: SCOPUL VIETII

Nu va asteptati sa va dau RASPUNSUL la intrebarea care este scopul vietii... Ar fi prea simplu...

 Nu pentru ca nu l-as sti, ci pentru ca este un raspuns care trebuie descoperit. Am cautat raspunsul la aceasta intrebare in multiple feluri: cu mintea, cu inima, cu fapte, fara fapte, singura sau cu ceilalti, acasa sau in lumea larga, in abundenta sau in saracie si de fiecare data am crezut ca am gasit raspunsul final si bineinteles ca am exclamat Evrika! Doar ca sa constat ca nu am inteles TOTUL inca... ca mai am ceva de descoperit... Am avut diferite raspunsuri pana acum...Unele au fost valabile o luna, altele zece ani, altele o clipa, altele o zi...E o cautare fara sfarsit...Am inteles ca insasi cautarea face ca aceasta lume sa existe...E un decor in care ne cautam sensul de a fi. 

Lucrurile sunt magnific de complexe -nu complicate- dar simple in acelasi timp... Tot ce este in viata noastra este la fel de pretios si de imporant. Tot ce traim are importanta colosala...De la primul gand, prima actiune pana la ultimele...Poate suna infricosator. Totul se inregistreaza... si totul are efect.

Cand spun asta, ma simt de parca pana acum mergeam nepasatoare pe o campie si brusc am aflat ca merg pe sarma...Oarecum adevarat, doar ca nu avem unde sa cadem de pe sarma asta, caci oriunde am calca, e alta sarma, la fel de valabila ca oricare alta...

Asa ca relaxati-va, orice ati face sau orice ati trai, oricum ati face,  e in regula...Cand totul conteaza enorm si la fel de mult, nu mai trebuie sa alegi ceva mai important si sa fugi de ceea ce nu e important, ci totul devine sacru si magnific.

M-am surprins de cateva zile gandindu-ma din nou ce am de facut, ce trebuie sa mai rezolv...Si agenda s-a umplut, bineinteles imediat...tot felul de probleme s-au ofertit sa ma ajute sa am satisfactia rezolvarii lor! E un pachet complet. Rezolvarea vine la pachet cu problema, solutia cu provocarea. Ca si cum am dat verde in intersectie, din directia chestiuni care trebuiesc rezolvate, desi nu iti fac placere... Si am realizat ca revin la un mod de gandire vechi...Incet, incet, pe nesimtite, ca niste papuci vechi pe care ii gasesti cand faci ordine in dulap si nu te induri sa ii arunci, caci i-ai purat atata timp ca au ajuns ponositi dar din ce in ce mai confortabili...Ii mai incerci o data, de dragul vremurilor lor de glorie si in loc sa ii dai,  te trezesti ca incepi sa ii porti din nou...

M-am lasat impresionata de tanguielile ademenitoare din jurul meu care spuneau cu cea mai mare sinceritate: “nu am timp!”, am multe de rezolvat... Simpla, banala conversatie?  Si desi stiu, ca in calatoria lui Ulise, ca ar fi trebuit sa-mi astup urechile cu ceara..m-am  lasat tentata, ademenita sa revin si eu la vechi tipare si sa ma famant, sa fiu preocupata de ce mai trebuie “fixat”, “rezolvat”, “reparat”, asa cum gandeam in urma cu cativa ani.  Am revenit la perceptia vietii ca fiind aproape buna, cu cateva aspecte care trebuiesc “rezolvate” si de care trebuie sa ma ocup... de parca existenta mea ar fi un svaitzer care are nevoie de plombe in gaurile inerente calitatii de svaitzer.

De ce? De cand am uitat sa traim? Oare am trait cu adevarat vreodata?

De ce ne trezim dimineata? Ca sa mergem la serviciu/bussines sa avem bani sa mancam si sa platim casa si vacantele?

Nu mai vreau sa ma trezesc pentru agenda plina de chestiuni de rezolvat!

Si credeti-ma, nu problemele de rezolvat sunt cele care ma asteapta...Eu le dau chemarea...realizez ca eu le adun, constiincioasa, ca sa imi justific uneori existenta.  Ai o enorma satisfactie cand rezolvi situatii, probleme, cand iti dovedesti ca esti inteligent sau inspirat sau creativ sau bataios. Cu cat mai mari cu atat mai mare satisfactia...

Deci, revin la intrebarea: care este scopul vietii? Caci trebuie sa fie un rost pentru care venim aici...iar si iar, asa cum am inceput si eu sa cred...

E o intrebare prea mare si grea pentru o miercuri dupa-amiaza, fie ea si dupa Paste...

Asa ca m-am gandit sa o desfac in parti mai mici...Un bun prieten avea aceasta  teorie: cand o problema e prea mare, o desfac in felii mici, pe care le pot intelege...

Deci, in loc sa ma gandesc care o fi scopul vietii mele si sa incerc sa il aplic in ceea ce fac azi, m-am gandit sa ma gandesc doar la ziua de azi.

Ce scop are viata mea azi?

Ce vreau eu astazi de la viata mea? Ce vreau sa fac azi cu viata mea?

Am cateva ore...daca scad orele de somn, mai raman cu inca vreo 10 ore, de acum si pana la ora culcarii...

Ce pot sa fac mai mult, mai bine, mai frumos cu viata mea? Cum pot sa cresc, sa fiu mai mult ca ieri, cum pot sa fac ceva care sa aiba valoare?

Si brusc, raportandu-ma doar la ziua de azi, totul a devenit mai simplu...Nu mai am incarcatura aceea: CE FACI CU VIATA TA? ca o responsabilitate imensa lasata pe umerii firavi ai mintii mele umane...Intrebarile: oare sunt pe drumul cel bun, oare fac ce trebuie, oare imi indeplinesc si imi inteleg misiunea, oare pot sa fac ceva care sa conteze- au devenit mult mai prietenoase raportate doar la ziua de azi.

Stiu ce pot sa fac in zece ore, AZI. Stiu ce trebuie sa fac, stiu cum sa fac si voi face cat voi putea de bine, orice lucru, oricat de mic. Stiu cum sa gestionez viata mea astazi. Imi asum responsabilitatea pentru ceea ce fac astazi si aleg tot ceea ce cred eu ca aduce valoare in viata mea si a celorlalti.

Asa ca am refacut agenda.

AZI, pe agenda mea au aparut capitole noi:

-        ce bucurie le fac celorlalti astazi?

-        ce bucurie fac familiei mele astazi?

-        ce bucurie imi fac astazi?

Poate ca e vorba de un telefon dat mamei mele...poate ca e vorba de un mesaj unor matusi odinioara cuib de rasfat...poate e vorba de raspuns la un email pe care il tot aman...

Cand sa continui agenda cu restul “de rezolvat”, ca de exemplu: sa repar masina de spalat sau sa fac ordine in dulap, sau sa platesc factura de telefon, sau sa revizuiesc un contract, sau sa am o negociere pe care o aman, am constatat ca multe le pot trece in categoriile de mai sus!

Pot si vreau sa fac o bucurie cuiva sa ii raspund la email...chiar daca inainte o luam ca pe ceva greu, acum nu mai pare...Pot sa revizuiesc contractul pe care il aman de cteva zile...partenerii mei o sa se bucure!

Si asa mai departe...constat ca bucuria pe care o pot face celorlalti e un motor mult mai puternic decat nevoia care ma mana cu greu inainte.  

Dar cea mai mare surpriza am avut-o la capitolul “ce bucurie imi fac astazi?”!

Ciudat! Nu mi-am pus problema asa niciodata...Nu mi-am pus in agenda niciodata o bucurie pentru mine...Da, am avut intotdeauna planuri, proiecte, vise mari si mici, dorinte de indeplinit, si multe mi s-au indeplinit, multe s-au realizat...Dar nu mi-am pus niciodata in agenda sa imi fac o bucurie. Mie. Zilnic. Azi. Aici. Asa cum se poate.

Bucuria mi-o gasesc in aproape tot ceea ce fac...am satsfactia muncii implinite, ca toata lumea... dar nu am fost subiectul atentiei mele pana acum, ca si persoana pretuita careia ii faci o bucurie.

Am muncit, creat, lucrat, studiat, invatat, perfectionat, analizat,... cu sarguinta, cu temeinicie, cu daruire, cu responsabilitate, cu sentimentul datoriei, cu stradanie, cu incredere, samd...Si m-am si bucurat de rezultate, m-am bucurat de proces, m-am bucurat de tot parcursul...

Dar acum realizez ca niciodata nu m-am trezit dimineata cu gandul: “ce bucurie vrei sa iti faci azi?”! Ci cu gandul: "ce am de rezolvat azi?"...suna cunoscut, nu? 

De acum incolo, pentru ca ma iubesc, asa cum ii iubesc si pe ceilaltii, voi fi subiect pe agenda mea...

Va invit sa deveniti subect de agenda personala, deci... Ca si cum e ziua ta in fiecare zi. E inca o zi pe care ai dreptul si onoarea sa o traiesti.  E a ta, personal. Nimeni nu traieste aceasta zi din perspectiva ta... Deci e ziua ta in fiecare zi.  

Ce scop are ziua ta de azi?

Ce bucurii daruiesti altora?

Ce bucurie iti faci azi?